Continui astăzi să vă dezvălui 𝗳𝗮𝗰𝘁𝗼𝗿𝗶𝗶 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗽𝗼𝘁 𝗳𝗮𝗰𝗲 𝗱𝗶𝗳𝗲𝗿𝗲𝗻𝘁𝗮 în administrarea și efectul insulinei cu impact benefic asupra controlului glicemic.
𝗙𝗹𝘂𝘅𝘂𝗹 𝘀𝗮𝗻𝗴𝘂𝗶𝗻 𝘀𝘂𝗯𝗰𝘂𝘁𝗮𝗻𝗮𝘁 𝗹𝗮 𝗹𝗼𝗰𝘂𝗹 𝗶𝗻𝗷𝗲𝗰𝘁𝗮𝗿𝗶𝗶 – un fux sanguin intensificat (de temperatura ambientală sau exercițiu fizic, de exemplu) crește absorbția insulinei, pe când o scădere a fluxului sanguin (în obezitate sau după fumat) scade viteza de absorbție a insulinei.
𝗟𝗶𝗽𝗼𝗵𝗶𝗽𝗲𝗿𝘁𝗿𝗼𝗳𝗶𝗮 (𝗮𝗽𝗮𝗿𝗶𝘁𝗶𝗮 𝗱𝗲 𝗻𝗼𝗱𝘂𝗹𝗶 𝗱𝘂𝗿𝗲𝗿𝗼𝘀𝗶 𝗹𝗮 𝗹𝗼𝗰𝘂𝗿𝗶𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝗶𝗻𝗷𝗲𝗰𝘁𝗮𝗿𝗲) întârzie absorbția insulinei și este o cauză de variabilitate majoră a efectului insulinei între injecții la aceeași persoană, de aceea se recomandă cu tărie evitarea injectării în astfel de zone modificate.
𝗧𝗲𝗺𝗽𝗲𝗿𝗮𝘁𝘂𝗿𝗮 𝗽𝗶𝗲𝗹𝗶𝗶 – o temperatură locală crescută va crește viteza de absorbție a insulinei — atenție mai ales în sezonul estival: nu se recomandă injectarea în zone expuse la soare din acest motiv.
𝗠𝗮𝘀𝗮𝗷𝘂𝗹 𝗹𝗮 𝗹𝗼𝗰𝘂𝗹 𝗶𝗻𝗷𝗲𝗰𝘁𝗮𝗿𝗶𝗶 va crește absorbția insulinei mai degrabă prin dispersia locală a volumului injectat (determinând o absorbție mai facilă, așa cum am explicat în articolul anterior despre tehnica injectarii) decât prin creșterea fluxului sanguin local.
𝗟𝗼𝗰𝘂𝗹 𝗶𝗻𝗷𝗲𝗰𝘁𝗮𝗿𝗶𝗶 – insulina se absoarbe mai rapid din zona abdominală și a brațelor, comparativ cu injectarea în coapsă și zona suprafesieră.
𝗖𝗮𝗹𝗲𝗮 𝗱𝗲 𝗮𝗱𝗺𝗶𝗻𝗶𝘀𝘁𝗿𝗮𝗿𝗲 – administrarea intramusculară comparativ cu cea subcutanată va determina o viteză a absorbției accelerată, fiind una dintre principalele cauze ale hipoglicemiilor, tocmai de aceea este rezervată situațiilor speciale, care presupun spitalizare.
𝗡𝗶𝘃𝗲𝗹𝘂𝗹 𝗴𝗹𝗶𝗰𝗲𝗺𝗶𝗲𝗶 – unele studii raportează că hipoglicemia nu are niciun afect asupra absorbției insulinei, pe cand altele susțin că ar scădea viteza de absorbție a acesteia, ceea ce ar fi logic, căci în hipoglicemii se produce vasoconstricție periferică (scăderea fluxului sanguin).
𝗖𝗼𝗺𝗽𝗹𝗶𝗰𝗮𝘁𝗶𝗶 𝘀𝗶 𝗰𝗼𝗺𝗼𝗿𝗯𝗶𝗱𝗶𝘁𝗮𝘁𝗶 𝗮𝘀𝗼𝗰𝗶𝗮𝘁𝗲 𝗱𝗶𝗮𝗯𝗲𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 – s-a demostrat că edemul local scade absorbția subcutanată a insulinei.
𝗢𝗯𝗲𝘇𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 determină o scădere a vitezei de absorbție a insulinei de la locul injectării, iar grosimea pliului poate să contribuie la variabilitatea acțiunii insulinei interindividual.
𝗘𝘅𝗲𝗿𝗰𝗶𝘁𝗶𝘂𝗹 𝗳𝗶𝘇𝗶𝗰 𝘀𝗶 𝗻𝗶𝘃𝗲𝗹𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗮𝗻𝘁𝗿𝗲𝗻𝗮𝗺𝗲𝗻𝘁: exercițiul fizic crește absorbția insulinei, dar și insulinosensibilitatea, de aceea dozele de insulină anterior și după exercițiu fizic trebuie ajustate corespunzător.
𝗙𝘂𝗺𝗮𝘁𝘂𝗹 determină vasoconstricție periferică și întârzie absorbția insulinei.
𝗣𝗼𝘇𝗶𝘁𝗶𝗮 𝗰𝗼𝗿𝗽𝘂𝗹𝘂𝗶 – s-a demonstrat că poziția “lungit” accelerează viteza de absorbție a insulinei comparativ cu poziția în șezut.
Acestea fiind zise, sper că v-am fost de folos și am adus câteva informații mici, dar cu puterea de a face o diferență majoră în echilibrarea glicemiilor dvs. Sănătate maximă și o zi cu bucurie vă doresc!